Campania "Școala Prietenoasă"

Fiecare copil are dreptul la educație, dar nu toți copiii pornescîn viață cu șanse egale – acesta este principalul mesaj pe care proiectul Formăm Viitorul l-a transmis prin activitățile campaniei Școala Prietenoasă”, realizate în școlile colaboratoare ale partenerilor de proiect: FundațiaYANA, Fundația Sf. Ioan Calabria si Asociația Favor.

Timp de câteva săptămâni, specialiștii noștri au petrecut câte o oră cu fiecare clasă de elevi din școlile implicate,ajutându-i pe copii, prin jocuri și dezbateri, să descopere lucuri noi despre diferențele dintre oameni și să-și imagineze cum ar fi școala dacă fiecare s-ar strădui să o facă mai prietenoasă și mai frumoasă. Apoi, în grupuri sau individual, au desenat școala prietenoasă, așa cum și-o imaginează și și-o doresc. La final, lucrările realizate de copii au fost puse în formă de expoziții și aduse în centrul atenției profesorilor și părinților,  

Din ce în ce mai mult, copiii învață să recunoscă bullying-ul, să ia atitudine când acesta se întâmplă și, mai ales, să nu îl practice. Prietenia, respectarea regulilor de bună conviețuire și colaborareacu colegii sunt valori importante ale unei Școlii Prietenoase.

Prin jocuri și discuții, copiii înțeleg că oricare ar fi diferențele dintre ei, atmosfera și starea de spirit în școală sunt determinate de atitudinea fiecăruia și de cum alege să se comporte față de ceilalți, că Școala prietenoasă este despre relațiile dintre ei, iar relațiile se construiescpas cu pas, prin cuvinte, gesturi și fapte, fie ele mărunte sau mari.

Urmăriți activitatea Formăm Viitorul pe rețelele sociale și pe pagina web, pentru a descoperi activitățile și expozițiile cu tema “Școala Prietenoasă”.

„Formăm Viitorul”, un proiect care aduce împreună întreaga comunitate punând copiii în centrul atenției

Miercuri, 4 mai 2022, a avut loc conferința intermediară a proiectului „Formăm Viitorul!”. Evenimentul a fost organizat la sediul organizației promotoare a proiectului, Fundația YANA, din satul Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

Obiectivul conferinței a fost acela de a prezenta activitățile și rezultatele obținute până în prezent în cele cinci comunități implicate în proiect: comunele Nicolae Bălcescu, Răcăciuni, Filipeni și Mărginei, din județul Bacău, respectiv municipiul Roman, județul Neamț.

Evenimentul a adus laolaltă beneficiari din cele cinci comunități beneficiare, fiind prezenți reprezentanți ai autorităților locale din localitățile implicate, directori și cadre didactice din școlile colaboratoare, părinți și copii beneficiari ai activităților.

Care sunt cele mai importante rezultate ale proiectului până în prezent

Activitățile proiectului vizează teme și grupuri țintă diverse. În centrele de zi ale organizațiilor partenere, Fundația YANA – You Are Not Alone Charitable Foundation, Fundația Sf. Ioan Calabria și Asociația Favor, zilnic au loc activități în care copiii sunt ajutați la teme de către educatori și voluntari și primesc o masă caldă. Tot aici, copiii participă la activități recreative menite să dezvolte abilități de bază și au loc activități sportive în care băieți și fete din categorii sociale diferite se joacă împreună și participă la ateliere de creație. Sunt abordate și subiecte precum siguranța pe internet sau educația pentru sănătate sexuală, copiii conștientizând importanța igienei, alimentației și mișcării. Numeroase activități au loc și la cele 9 școli partenere din localitățile implicate, elevii participând la activități de educație nonformală, iar profesorilor li se oferă șansa să participe la sesiuni de formare prin care învață cum să facă orele mai incluzive și mai animate pentru elevi. Nu în ultimul rând, proiectul implică și numeroși părinți din mediul rural și urban, aceștia participând la activități de educație parentală și grupuri de suport în care află cum își pot îmbunătăți relația cu proprii copii, cum îi pot responsabiliza pe aceștia, cum pot fi mai atenți la nevoile copiilor sau cum să se concentreze mai mult pe potențialul copiilor decât pe greșelile acestora.

În total, până în prezent au participat la activitățile din centrele de zi și din școli implicate în proiect peste 900 de  copii cu vârste între 3 și 18 ani din cele cinci comunități implicate, 120 de părinți și 100 de profesori.

„E nevoie de un sat să crești un copil”

Zicala „e nevoie de un sat să crești un copil” descrie foarte bine abordarea din proiectul „Formăm Viitorul”. Părinți, profesori, autorități sau voluntari, cu toții lucrează împreună pentru a le crește copiiilor vulnerabili șansele pentru a avea o viață împlinită și în care să simtă că societatea a făcut tot posibililul pentru a-i susține în perioada de creștere și formare.

Gabriela Mateiu, directorul Fundației YANA: „În proiectul „Formăm Viitorul!” ne dorim să facem echipă cu cei cu care împărțim responsabilitatea îngrijirii și educării copiilor aflați în situații de risc, să ne îndreptăm către o abordare incluzivă în cât mai multe contexte în comunitățile noastre. Considerăm că lucrul împreună cu colaboratorii noștri din școli și din instituțiile publice locale este atât baza pentru a ne forma o viziune comună asupra a ce avem de făcut fiecare dintre noi în interesul superior al copiilor din comunitate, cât și modul de a acționa în interesul acestora. Rezultatele proiectului de până în acest moment ne arată că, deși uneori anevoioasă – mai ales în contextul ultimilor doi ani, cu toate schimbările pe care le-am trăit, și încă le trăim – cooperarea, parteneriatul ne întăresc și ne fac mai capabili să-i ocrotim și să-i educăm pe cei mai vulnerabili. Cum spune des-citatul proverb african, dacă vrei să mergi repede, mergi singur, dar dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună cu ceilalți”.

Proiectul le oferă copiilor și posibilitatea să interacționeze cu oameni care au pornit din aceste comunități și care au reușit ca, în pofida numeroaselor provocări, să ajungă oameni de succes. „Au fost organizate evenimente de tip Biblioteca Vie, în care două doamne, de meserie polițist și psiholog, ambele născute în comuna Răcăciuni și care au urmat aceeași școală la care învață și copiii în prezent, i-au încurajat demonstrându-le prin exemplul propriei reușite că, indiferent de situațiile și greutățile prin care trec, cu determinare, seriozitate și multă muncă își pot indeplini visele”, spune Ionuț Ciciu, directorul Fundației Sf. Ioan Calabria.

Școala părinților – despre cum poți transforma o comunitate ajutându-i pe părinți să fie mai pregătiți pentru provocările celei mai frumoase „meserii” din lume

Prin activitățile proiectului nu doar copiii învață. Părinții au aflat, de asemenea, cum pot gestiona mai eficient bugetul familiei, cum pot avea grijă de propria sănătate mintală sau cum să păstreze, în relația cu copiii, echilibrul între dragoste și disciplină. Acestea s-au întâmplat în cadrul întâlnirilor organizate sub forma unei „școli a părinților” sau în întâlnirile de tipul Femme-tische, un concept care facilitează schimbul de experiențe între părinți care se confruntă cu probleme sau provocări similare.

„La școala părinților, prin discuții în grupuri restrânse de părinți, am pornit de la ideea că vrem să facilităm schimbul de experiență între aceștie prin împărtășirea experiențelor comune. Astfel, părinții din aceeași comunitate se pot susține unii pe alții și, sub îndrumarea unui facilitator, află singuri răspunsurile la întrebările presante pe care meseria de părinte le-o oferă zilnic”, spune Valeriu Costea, psiholog al Asociației Favor. „Una dintre discuțiile valoroase avute cu părinții a fost cea pe tema sănătății lor mintale și despre modul în care te poți ajuta pe tine ca părinte pentru că cea mai frumoasă moștenire pe care o poți lăsa copilului este un părinte sănătos”, crede Valeriu.

„Formăm Viitorul” este un proiect implementat de Fundația YANA- You Are Not Alone Charitable Foundation, în parteneriat cu Fundația Sf. Ioan Calabria și Asociația Favor. Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina oficială a proiectului, www.formamviitorul.ro, precum și pagina de Facebook https://www.facebook.com/formamviitorul.

Proiectul „Formăm Viitorul” se desfășoară în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2023, adresându-se unui număr de cel puțin 945 de copii și tineri din comunitățile implicate. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.365.854 Euro, din care 1.160.976 Euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene și 204.878 Euro cofinanțare publică oferită de Guvernul României în cadrul Programului Dezvoltare Locală derulat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de incluziune socială a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în situații de risc prin promovarea educației incluzive, dezvoltarea de programe complementare procesului educativ, formarea cadrelor didactice și a specialiștilor din instituțiile publice locale și dezvoltare comunitară. Mai multe informții despre finanțator găsiți pe www.eeagrants.ro și www.frds.ro.

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestui material nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului.

De Crăciun dăruim cadouri

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, copiii mai mari de la Centrul de zi din Răcăciuni, împreună cu echipa Formăm Viitorul, au pregătit cu atenție și dăruit cu zâmbetul pe buze o mulțime de cadouri pentru copiii mai mici din satul alăturat.

Activitatea le-a oferit participanților o lecție importantă de viață - dăruirea îți oferă un sentiment puternic de mulțumire și te încarcă cu energie pozitivă.

Portret de Voluntar – Nico

Cum te numești, câți ani ai și cum ar începe povestea ta scrisă într-o carte?

Mă numesc Clim Georgiana Nicoleta, am 18 ani, iar povestea mea ar începe astfel: 《A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti, o fătucă cu părul castaniu ce ședea  întins pe umerii de-un ton măsliniu, ce adesea avea pomeții îmbujorați căci zâmbea covârșitor, nu doar cu buzele-i mici ci și cu ochii strălucitori. Iar  dânsa se trăgea din neamul  lui Clim, ființă stângace, împiedicată fapt pentru care mumă-sa o certa ore îndelungate. Învăța la Colegiul Național Pedagogic din Bacău  pe profil umanist, căci de’ , fetei îi plăceau oamenii rău. De obicei, si dânșii o admirau pe dumisale pentru inima sa darnică, dar din când în când o judecau aspru pentru  latura-i sa copilăroasă și  firea-i zburdalnică și colerică…》

Care sunt activitățile pe care le faci în calitate de voluntar?

În calitate de voluntar desfășor următoarele activități: acord ajutor beneficiarilor la efectuarea temelor, gestionez/ particip la jocurile desfășurate în timpul programului, organizez/ particip la activitățile destinate dezvoltării personale a copiilor, port discuții personale cu unii dintre beneficiari și supraveghez copiii pe durata întregului  program.

De ce ai ales să fii voluntar?

Am ales să fiu voluntar, deoarece acest status mi s-a părut potrivit mie , imaginea cu mine fiind acolo pentru cei ce au nevoie de sprijin m-a încântat. Am luat decizia de a face voluntariat, datorită recenziilor primite.  Aveam impresia că poate fi o pasiune de care să nu mă plictisesc repede și care să fie o sursă inepuizabilă de fericire, respectiv de împlinire. Înainte să fac voluntariat la centrul Curcubeu  m-am înscris ca voluntar în alte asociații. La început  eram reticentă  cu privire la voluntariatul în cadrul unui centru de zi pentru copii.  Nu eram sigură dacă o să am răbdarea necesară, dacă nu o să devină o activitate monotonă, sau dacă o să mă integrez în grupul de voluntari, dar prietena mea mi-a povestit despre modul în care lucrurile se desfășoară la centrul Curcubeu și despre cât de călduroase sunt persoanele de acolo, mai ales, copiii. Așa că, într-un final am decis să mă înscriu ca voluntar. Pot spune, cu toată încrederea că nu regret decizia luată. Am găsit  o lume fantastică, o lume  în care mă simt mai bine ca acasă, am descoperit lumea în care aparțin și a cărei lipsă o simțeam, o lume de o mie de ori mai frumoasă decât un curcubeu. 

Care este secretul comunicării cu cei mici? Ce faci ca să te poți face înteles/înteleasă?

Nu  consider  că există un secret cu privire la comunicarea cu cei mici. Fiecare  găsește un mod  potrivit lui care să faciliteze relaționarea  cu prichindeii. Uneori, aceeași modalitate nu  se mulează tuturor beneficiarilor, așadar ești nevoit să găsești alte soluții. Cu unii trebuie să fii mai strict față de alții și viceversa, unii au nevoie să fie motivați într-o măsură mai mare decât alții, depinde de personalitatea lor.  Personal, prefer să iau postura de prieten  în favoarea celei de voluntar în relația cu copiii, astfel încât  ei să se simtă în largul lor în prezența mea. Nu doresc ca  funcția de voluntar să fie percepută de  copii ca o autoritate, ci mai degrabă,  ca  un prieten, sau ca un frate / o soră mai mare pe care te poți baza.  Ca beneficiarii să se deschidă în fața ta trebuie să fii de a lor: să te joci cu ei, să te distrezi la fel de mult ca ei, să fii de partea lor, să te implici, să le oferi căldură și încredere. Ca ei să se deschidă în fața ta, prima oară trebuie ca tu să te deschizi în fața lor. Ca ei să te înțeleagă, trebuie mai întâi de toate tu să îi înțelegi pe ei, să te pui în papucii lor și să vezi ce le lipsește și cum pot umple acele goluri. Copiii sunt ființe pline de empatie, care sunt capabile să-ți înțeleagă problemele, dar, ca să-ți ofere înțelegerea de care ai nevoie, trebuie mai înainte de toate  să le arăți că ești om.

Ce vrei să te faci cand vei fi mare?

Nu am decis încă ce doresc sa fiu când voi fi mai mare pentru că nu am descoperit încă o meserie care să îmi placă atât de mult încât să o practic zilnic ani la rând. Gândul la viitorul meu și la faptul că mai e puțin si trebuie să decid ce profesie voi avea  mă îngrozește. Desigur că am câteva idei, dar nu sunt cele mai bune, sau nu-mi surâd atât de tare pe cât ar trebui.  Momentan iubesc un singur lucru și anume să fac voluntariat, dar nu cred că pe viitor pot trăi din voluntariat așa că sunt nevoită să găsesc cât mai curând soluția ideală.

Ne poți povesti o întâmplare care te-a impresionat?

De-a lungul a 18 ani pot spune că am  experimentat sau am fost martoră la câteva întâmplări mai uimitoare, unele chiar admirabile, însă, un fapt ce m-a impresionat cu adevărat  este  puterea copiilor de a trece peste poverile zilnice. Chiar înainte de a mă înscrie ca voluntară la centrul Curcubeu, am fost înștiințată că beneficiarii  provin dintr-un mediu defavorizat, dar am realizat gravitatea situației în fața căreia copiii sunt puși, fără voia lor, mai târziu, când am aflat poveștile lor de viață, când am văzut unde locuiesc și la ce tratamente sunt supuși. Pentru un moment, mi se părea imposibil ca suflețelele inocente, mai mereu cu un zâmbet larg pe față și pline de iubire, care vin la centru, să fie aceeași copii care sunt nevoiți să suporte nedreptățile în cauză. Astfel, am fost și încă sunt profund impresionată de puterea lor de a trece peste, de modul în care tratează cu detașare greutățile pe care niciun copil  n-ar trebui să le experimenteze, de modul în care se bucură de cea mai mică  fărâmă  de iubire primită și în schimbul ei dau uitării, preț de câteva ore, durerile apăsătoare de „acasă” și oferă înmiit, înapoi, către personal și voluntari. Sunt impresionată de înțelepciunea de care dau dovadă, de faptul că nu se victimizează,  ba din  contră, empatizează cu problemele infime ale altora și le  dăruiesc sprijinul necesar.

Te trezești într-o dimineață și poți schimba trei lucruri în lumea aceasta, care sunt acelea?

  1. Aș sfârși încălzirea globală.
  2. Aș împiedica corupția.
  3. Aș schimba modul de predare românesc actual cu unul nou, potrivit cerințelor și nevoilor elevilor români.

Școala este și pentru părinți

La Centrele de Zi ale partenerilor Formăm Viitorul, sunt organizate frecvent workshop-uri pentru părinți, în cadrul cărora aceștia învață, printre altele, despre:

La unele workshop-uri, părinții sunt încurajați să vină insoțiți de copii, pentru a lua parte la activități comune prin intermediul cărora să își consolideze relația cu aceștia.

Organizatorii au recurs la prezentări PowerPoint și fișe de lucru interactiune pentru a menține ridicat interesul părinților.

Raport semestrial „Formăm Viitorul!” (Mai 2021 – Octombrie 2021)

Obiectivul Proiectului

1. Dezvoltarea de servicii socio-educaționale pentru un număr de minimum 945 copii și tineri cu vârsta între 6 și 24 de ani din comunele Nicolae Bălcescu, Răcăciuni, Filipeni și Mărgineni (județul Bacău) și din municipiul Roman (județul Neamț), pe parcursul celor 30 de luni de proiect, prin derularea unui program complementar de educație, în centrele de zi ale partenerilor și în unitățile școlare din localitățile vizate.

2. Dezvoltarea de servicii de sprijin pentru membrii comunităților implicate - minimum 100 de părinți/tutori legali, 5 reprezentanți ai primăriilor, 5 asistenți sociali, și 50 de alți membri ai comunităților - care vizează dezvoltarea abilităților parentale, îmbunătățirea relației părinte-copil, dar și părinte-școală-autorități și dezvoltarea spiritului comunitar.

3. Creșterea nivelului de pregătire a 100 de cadre didactice din comunele Nicolae Bălcescu, Răcăciuni, Filipeni, Mărgineni și municipiul Roman cu privire la educația incluzivă prin oferirea de programe de formare și suport, folosind atât metode formale cat și metode non-formale, punându-se accent pe metodele de educație non-formală.

Stadiul implementării activităților proiectului

Întâlniri echipa de coordonare a proiectului: în perioada raportată, managerul de proiect și asistenții de proiect au avut întâlniri lunare, pe zoom sau la sediul PP.  Scopul întâlnirilor a fost acela de a planifica, clarifica, organiza activitățile proiectului aferente acestei perioade. 

Planul Achizițiilor Proiectului a fost finalizat în perioada anterioară de raportare.

Serviciul de audit financiar a fost contractat în perioada anterioară de raportare – Contract nr.10/8.03.2021.

Serviciile de comunicare și promovare au fost contractate în perioada anterioară de raportare – Contract nr. 1/19.01.2021, Contract nr. 2/20.01.2021, Contract nr. 3/20.01.2021.

Fiecare dintre organizațiile partenere:

  • a derulat activități de tip 1) after-school planificate în fiecare centru: servirea mesei calde, ajutor suplimentar la teme sub supravegherea și cu sprijinul educatorilor, 2) activități sportive,  3) activități de creație, 4) activități de educație pentru sănătate, 5) activități de inițiere în utilizarea computerului, 6) activități de dezvoltare a abilităților de lider.
  • a organizat toată logistica necesară organizării activităților enumerate și s-a asigurat că activitățile se desfășoară conform listei de activități, calendarului activităților și bugetului.
  1. Activitățile After-school:  În fiecare zi, în toate centrele de zi ale celor 3 organizații partenere, copiii au primit o masă caldă, și-au făcut temele supravegheați de educatori și de voluntari și au participat la activități recreative și activități menite să le dezvolte abilități de viață independentă.
  • Dezvoltarea abilităților de viață prin sport – in toate centrele de zi au fost realizate zilnic activități sportive, activități competitive outdoor și indoor (fotbal, tenis de masă, aruncat la țintă, ștafete, alte jocuri, drumeții), precum și dansuri care să permită participarea tuturor categoriilor de vârstă, fete și băieți. În total s-au realizat 6 tipuri de ateliere principale cu diferite teme și concursuri.
  • Organizarea activităților de creație în ateliere de lucru. În toate centrele de zi ale organizațiilor partenere, s-au derulat activități de creație precum: ateliere de creații hand-made: modelaj, arte plastice, pictură pe teme religioase, pictură pe folie, decorațiuni și măști pentru Halloween, precum si ateliere muzicale - chitară, karaoke, dans, teatru.
  • Activitati de educație pentru sănătate sexuală

Aceste activitati s-au desfășurat în toate centrele de zi  centrele de zi ale organizatiilor partenere. Atelierele de educație pentru sănătate sexuală s-au desfasurat săptămânal cu aprofundarea tematicii privind igiena corporală, alimentația sănătoasă, importanța sportului pentru sănătatea sexuală, ateliere pe tema diferențelor de gen, a schimbărilor în organism la perioada de menstruație și în adolescență, spațiu personal și intimitate. Activitățile s-au adresat tuturor copiilor iar tematicile au fost adaptate vârstei acestora.

  • Activități de inițiere în utilizarea computerului și de siguranță pe internet, cu accent pe educație media, selectarea informațiilor de pe internet, folosirea utilă a internetului și tehnologiei.

In toate centrele de zi au fost organizate activități de educație privind editarea în Word – scriere text, aranjare în pagină, selectarea corectă a informațiilor, în special cu ajutorul motoarelor de căutare, utilizarea platformei Classroom, folosirea monitorizată a unor platforme educaționale pentru jocuri ca de exemplu Kahoot, Escape Room sau pentru resurse educaționale: Vox Valachorum, Duolingo, Wikipedia, diverse site-uri pentru informare la materiile școlare.

  • Dezvoltarea abilităților de mentorat.

PP - In cadrul Fundatiei YANA activitățile de mentorat au fost realizate cu 12 copii din cele 3 centre de zi ale fundației. Aceștia au fost selectați după o perioadă de observare și evaluare a mai multor copii de către specialiștii psihologi, activitățile realizate pe perioada raportată urmărind dezvoltarea abilităților de comunicare funcțională, lucru în echipă – motivarea vs. demotivarea în echipă, precum și dezvoltarea abilităților de lider prin coordonarea unei activități în cadrul grupei de copii – cu cine, când și cum ne folosim abilitățile de lider.

Au fost realizate activități de dezvoltare a abilităților de mentorat în centrele de zi ale PP.  PP a selectat 12 copii care participa la programul de mentorat.

Training și coaching pentru profesori

PP- 

1.Training: prima din cele 2 sesiuni de formare pentru profesori a avut loc la Slănic-Moldova, jud. Bacău, în perioada 19-22 august 2021; au participat 4 formatori și 25 de cadre didactice din cele 5 școli partenere (Școala Gimnazială „Alexandru Piru” Mărgineni, structura Mărgineni județul Bacău;  Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Răcăciuni, comuna Răcăciuni, județul Bacău;  Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Filipeni, comuna Filipeni, județul Bacău;  Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Nicolae Bălcescu, județul Bacău;  Școala Gimnazială cu clasele I-VIII “Costache Negri” structura a Liceului Teologic Romano-Catolic “Sfantul Francisc de Assisi”, municipiul Roman, județul Neamț;).

Teme: a) dezvoltarea relațiilor, b) siguranța relațiilor pe internet; c) educație pentru sănătate și educație sexuală; d) prevenirea consumului de alcool, droguri și alte adicții, și e) combaterea traficului de persoane.
Au fost parcurse teme specifice adolescenței:
Pubertatea și adolescența, Anatomia și fiziologia organelor reproducătoare, Igienă, Educație pentru sănătate sexuală, Siguranța relațiilor pe Internet, Adolescență fără violență,Tipuri de abuzuri, Siguranța tinerilor. 

A fost realizată evaluarea obiectivă a formării.

A doua sesiune de formare a profesorilor este planificat să aibă loc în perioada 21-24 ianuarie 2022. 

Activitatea de coaching este planificat să înceapă în data de 26 ianuarie 2022.

Activitatea A.5.1 este subcontractată.

  1. Organizarea unui eveniment de diseminare de o zi, în rândul profesorilor din școlile colaboratoare

PP- Prima sesiune de diseminare a formării în școlile care fac parte din proiect s-a desfășurat astfel:

* în data de 17 noiembrie în Școala Costache Negri, Roman, Școala Gimnazială Filipeni

* în data de 18 noiembrie în Școala Gimnazială Răcăciuni

* în data de 25 noiembrie in Școala Gimnazială. Mărgineni, Școala Gimnazială N. Bălcescu;

Au participat 61 de cadre didactice, astfel:

- 21 cadre didactice în Școala Gimnazială Răcăciuni, 

- 12 cadre didactice în Școala Gimnazială. Mărgineni,

- 10 cadre didactice în Școala Gimnazială. N. Bălcescu,

-  9 cadre didactice în Școala Gimnazială Costache Negri, Roman,

-  9 cadre didactice în Școala Gimnazială Filipeni.

 Activitatea A.5.2 este subcontractată.

Activități de comunicare

Fiecare dintre organizațiile partenere în proiect va transmite către compania contractată pentru serviciile de comunicare informații și fotografii relevate pentru a putea fi folosite la realizarea articolelor și comunicatelor de presă.

Activitățile de comunicare ale proiectului se vor desfășura lunar, pe tot parcursul proiectului. Acestea sunt descrise detaliat în planul de comunicare. Ele se vor desfășura atât la sediul celor 3 organizații partenere (Fundația Yana-You Are Not Alone-com. N. Bălcescu, jud. Bacău, Fundația Sfântul Ioan Calabria, Răcăciuni, Asociația Favor, Filipeni), cât și la nivel național, prin distribuirea în social media a informațiilor despre proiect. Beneficiari: factori de decizie și specialiști (entități publice), factori de decizie și specialiști din ONG-uri, publicul larg.

1.Dezvoltarea elementelor de identitate vizuală a proiectului. După derularea procedurii de achiziție a serviciilor de comunicare și promovare (decembrie 2020),  și contractarea serviciilor (ianuarie 2021), au fost dezvoltate elementele de identitate vizuală a proiectului, în luna ianuarie 2021.

2. Conferința de lansare a proiectului. În data de 5.02.2021 fost organizată conferința de lansare a proiectului, online, pe platforma ZOOM; la aceasta au participat cca. 35 de persoane: reprezentanți ai OP, ai autorităților locale, ai școlilor partenere, preoți, membri ai consiliilor directoare ale organizațiilor partenere, membrii echipei de coordonare a proiectului. Au fost prezentate obiectivele proiectului, rezultatele dorite, grupurile țintă, principalele activități care vor fi realizate în proiect, precum și informații relevante despre granturile SEE și Norvegiene.

3. Promovare activităților din 7 centre din proiect: în luna februarie au fost publicate pe site-ul proiectului și distribuite pe site-urile partenerilor de proiect și pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului și ale PP, precum și pe site-urile și paginile da Facebook ale partenerilor informații legate de activitățile proiectului în centrele de zi implicate.

4. Promovare în social media: se va face prin intermediul site-urilor web paginile de Facebook și Instagram ale P.P. și ale organizațiilor partenere: în luna februarie au fost publicate pe site-ul proiectului și distribuite pe site-urile partenerilor de proiect și pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului și ale PP, precum și pe site-urile și paginile da Facebook ale partenerilor informații legate de activitățile proiectului.

5. Realizarea website-ului dedicat proiectului și actualizarea acestuia cu articole despre activitățile proiectului.  

6. Realizarea și transmiterea comunicatelor de presă.

 Cu ocazia conferinței de lansare a proiectului, a fost publicat un comunicat de presă pe site-urile a două publicații de știri și pe paginile web, de Facebook și Instagram ale partenerilor de proiect, de unde au fost redistribuite.

Context

Parteneriatul între cele trei organizații partenere - Fundația YANA, Fundația Sfântul Ioan Calabria și Asociația Favor – se desfășoară în condițiile prevăzute în acordul de parteneriat și în contractul de finanțare. Fiecare din cei trei parteneri face toate eforturile necesare pentru implementarea activităților asumate la cele mai bune standarde de calitate. Comunicarea între parteneri este una eficientă. Există un continuu schimb de bune practici și o colaborare intensă la nivelul diverselor echipe de specialiști din cadrul celor trei organizații în scopul standardizării activităților proiectului la nivelul tuturor centrelor de zi implicate.

Promovarea utilizării noilor tehnologii în procesul de educație

Achiziția tablelor inteligente și a ochelarilor VR a fost pregătită în luna ianuarie și realizată în luna februarie 2021. Predarea și instalarea echipamentelor către școlile în care se realizează activitățile proiectului, precum și instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea lor au fost făcute în luna martie 2021. 

PP - Echipamentele sunt utilizate în cadrul activităților școlare.

P1 - în perioadele anterioare de raportare, au fost livrate si montate cele 4 table inteligente si livrate perechile de ochelari VR, tehnologii alocate P1 in cadrul proiectului. Acestea au fost distribuite Scolii Gimnaziale Costache Negri Roman, Școlilor Gimnaziale Răcăciuni, Gheorghe Doja si Fundu Răcăciuni. Au fost primite fotografii de la profesorii acestor scoli in timp ce utilizau tablele inteligente la orele de curs.

P2 - Echipa asociației a verificat că tabla inteligenta, instalată la școală gimnaziala Filipeni, este folosit de profesorii cu elevii.  Am identificat profesorii interesați în folosirea tehnologiei, l-am sprijinit cu idei și programe.

Decontarea abonamentului pentru un număr de 20 de copii

PP- în perioada raportată, PP a oferit burse pentru decontarea cheltuielilor de transportul între localitatea de domiciliu și școală pentru liceenii/elevii de școli profesionale care au beneficiat de serviciile centrelor de zi ale fundației. 

In perioada raportata 2021, P1 a oferit cate o bursa in valoare de 100 de lei pentru decontarea cheltuielilor legate de transportul la scoală in alta localitate, pentru copii si tineri care învață la scoli (liceu/facultate) din alte localități decât cele de domiciliu.

Activitatea, prevăzută să înceapă în luna a 9-a de proiect, a fost anticipată cu 4 luni, pentru a se încadra în calendarul școlar.

Abilitati de parenting si suport pentru părinți

In cadrul Proiectul Formam Viitorul sunt prevazute activitati ce vin in ajutorul si suportul parintilor. Acestea sunt:

A) Educație parentală – abilități pentru a crește copii responsabili

Activitatea este prevăzută să înceapă în luna a 18-a de proiect.

P2 A început activitatea mai devreme, avand posibilitatea și părinți interesați.  În total, au avut loc 4 întâlniri de educație parentală în 2021.

B) Educație financiară pentru părinți

PP - au fost realizate întâlniri cu părinții la fiecare 2 luni, în toate centrele PP, pe temele „Spune nu și ține-te de cuvânt”, „Practică răbdarea” și „Învață copilul să își câștige banii”.

PP a realizat atelierele  de educație financiară în fiecare comunitate (Nicolae Bălcescu și Mărgineni) cu mai multe întâlniri pe aceeași temă, datorită măsurilor de limitare impuse referitor la numărul de persoane în interior. Totalul de părinți unici participanți la ateliere a fost de 65. Întâlnirile au fost organizate pentru grupuri de cca. 12 părinți, fiecare grup participând la întâlniri pe fiecare din teme.

P1 a desfășurat activitatea de educație financiară la care au participat părinți după cum urmează: 

  • Răcăciuni - 1 întâlnire în luna octombrie, 7 părinți și o întâlnire în luna  decembrie, 10 părinți
  • Roman - o întâlnire în luna octombrie, 7 parinti 
  •  o întâlnire în luna decembrie, 12 părinți

La Centrul de zi din Răcăciuni, activitatea a fost realizată în proporție de 100%, fiind organizate 5 întâlniri cu 50 de părinți beneficiari unici, conform indicatorilor din cererea de finanțare.

P2 - nicio activitate de educație financiară pentru părinți in perioada raportată. În total, două ateliere au fost realizate în 2021.

C) Femme/Homme Tisch

PP- Formarea responsabilului cu activitatea Femme/Homme Tisch a fost realizată în perioada anterioară de raportare, mai-august 2021, cu o întârziere datorată limitărilor de circulație și măsurilor de prevenție impuse pentru prevenirea infectărilor cu Covid. Sesiunile de formare săptămânale oferite de expertul Eltern Kind Forum (Liechtenstein) s-au desfășurat online. 

În luna iulie a fost realizată prima sesiune de diseminare a informației către specialiștii care implementează activitatea A.4.3, la nivelul întregului proiect.

PP: În perioada de raportare au fost realizate 3 întâlniri de tip Femme/Homme Tisch la Casa YANA, 3 la Casa Heidi și 3 la Casa Aurora.

P1, în perioada raportată, a organizat o întâlnire Femme/Homme Tisch în luna octombrie 2021 la Centrul de zi Roman, iar la Centrul de zi din Răcăciuni au fost realizate 3 întâlniri, câte una în octombrie, noiembrie și decembrie 2021.

P2 - în perioada raportată, a organizat 3 întâlniri Femme/Homme Tisch cu tema: 10 Pași către Sănătatea Psihică.

„Comunitate Incluzivă”

1. Cooperarea cu autoritățile locale, reprezentanți companii locale, pentru dezvoltarea campaniei de informare “Consecințele consumului de alcool si a altor substanțe nocive in rândul minorilor”

Obiectivul specific la care contribuie activitatea „Comunitate Incluzivă” este de a dezvolta servicii de sprijin pentru membrii comunităților implicate – pentru minimum 200 de părinți, 5 reprezentanți ai primăriilor, 5 asistenți sociali - care vizează dezvoltarea abilităților parentale, servicii pentru îmbunătățirea relației părinte-copil, dar și părinte-școală-autorități, reducerea consumului de alcool, prevenirea violenței și dezvoltarea spiritului comunitar.

In perioada de raportare organizațiile partenere au cooperat cu autoritățile locale care interacționează cu tinerii (poliție locală, asistenți sociali etc) și cu reprezentanții companiilor.

100 de afișe au fost postate in comunitățile partenere.

PP - au fost realizate două mese rotunde cu reprezentanți ai instituțiilor publice (primărie, școli, consilieri locali, preoți) și private (cabinete medicale, unități comerciale) din comunele Nicolae Bălcescu și comuna Mărgineni. 

P1 - a organizat două întâlniri in comunitate, una sediul centrului de zi de la Roman si una la sediul centrului de zi de la Răcăciuni. 

P2 – înaintea perioadei de raportare P2 a organizat o masă rotundă  cu ajutorul primăriei locale, la care au participat reprezentanți ai primăriei, poliției locale, preoți, profesori, asistenți sociali, consilieri locali și proprietari de mici magazine pentru a promova Campania de informare „Consecințele consumului de alcool și a altor substanțe nocive în rândul minorilor”.

2.  Campanie de conștientizare privind rolul educației incluzive în reducerea abandonului școlar

PP- organizarea campaniei va începe în luna februarie 2022 și va fi realizată înainte de sfârșitul anului școlar 2021-2022.

P1- in luna noiembrie a inceput implementarea activitatii A6.2, prin deplasarea in scolile partenerilor a specialistilor implicati in proiect, in vederea prezentarii copiilor elevi, a scopului acestei activitati si a expozitiei ce va fi realizata in fiecare comunitate cu lucrarile lor, cu tema “Scoala prietenoasa”. Astfel la Roman, a fost organizata o activitate de prezentare la care au participat 20 de elevi din scoala Costache Negri.

La Racaciuni, au fost organizate in scoala din localitatea Racaciuni 8 intalniri la care au participat 113 elevi, la Fundu Racaciuni 4 intalniri la care au participat 55 de elevi, la Gheorghe Doja 4 intalniri la care au participat 70 de elevi.

Acestora li s-a vorbit despre educatia incluziva si rolul acesteia in reducerea abandonului scolar.

Copii au realizat lucrarile, urmand ca in perioada urmatoare in momentul in care conditiile sanitare o vor permite, sa organizam si cele doua expozitii conform prevederilor acestei activitati.

Organizațiile partenere in proiect au următoarele atribuții:

  • să organizeze întâlnirile comune, în fiecare comunitate vizată de proiect, între poliția locală, asistenții sociali, consilierii locali și proprietarii micilor magazine.
  • să organizeze întâlnirile între poliția locală, asistenții sociali și părinți, fiecare dintre localitățile vizate de proiect.
  • să organizeze în fiecare dintre comunitățile vizate de proiect campania de conștientizare privind rolul educației incluzive în reducerea abandonului școlar.
  • să participe la întâlnirile care vor avea ca scop dezvoltarea unui plan de acțiune privind organizarea serviciilor sociale locale.
  • să organizeze, în fiecare dintre comunitățile vizate de proiect, activități comune, părinți-copii-profesori: acțiuni de ecologizare, plantări de copaci/renovarea unor zone neglijate și de interes pentru copii, în funcție de necesitățile locale.
  • Organizațiile partenere vor coordona organizarea întâlnirilor ce vor avea ca scop propunerea unui Set de recomandări pentru organizarea serviciilor sociale la nivelul comunităților implicate.

Dezvoltarea elementelor de identitate vizuală a proiectului și a instrumentelor de comunicare, precum și instalarea celor 7 panouri informative.

Elementele de identitate vizuală a proiectului și materialele de comunicare – logo, banner, roll-up-uri, slogan – precum și instrumentele de comunicare – site, pagină de Facebook, pagină de Instagram, template documente, baza de date cu presa locală și națională – au fost realizate în perioada anterioară de raportare.

Cele 7 panouri informative au fost instalate în luna mai 2021.

Porter de Voluntar – Diana

Cum te numești, câți ani ai și cum ar începe povestea ta scrisă într-o carte?

Mă numesc Spiridon Diana Maria și am 18 ani. Povestea mea ar începe precum încep poveștile din cărțile-jurnal. „Pentru început, n-ar fi prea multe vorbe de spus. Sunt o fată simplă,  o fată crescută într-o familie frumoasă, fără tată, din păcate, o fată care-și vedea modelul masculin, ori în  frații mai mari, ori în alte rude. O fată, în fața căreia, în ciuda micilor greutăți, cartea a avut prioritate, o fată care a luat drept vorbe mari, sfaturile mamei sale, o fată care a înțeles mereu că  nu se poate, fără a se supăra. Ajunsă la timpul adolescenței, acea fataăa descoperit oamenii în adevăratul sens al lor și latura ei sensibilă… .”

Care sunt activitățile pe care le faci în calitate de voluntar?

În calitate de voluntar, principalele activități sunt cele pe care le facem cu beneficiarii. Spre exemplu, citim împreună, le acordăm sprijin la teme, organizăm diferite jocuri (copilașii 

adoră să jucăm fotbal împreună) și le acordăm timp pentru diferite discuții 1la1 (uneori, unii dintre ei simt nevoia să spună cuiva ce-i supără sau din ce motiv sunt fericiți)

De ce ai ales să fii voluntar?

Am ales să fiu voluntară ,deoarece, printre alte o mulțime de lucruri pe care îmi place să le fac, se regăsește și plăcerea de a petrece timp cu cei mai micuți. Îmi place să fiu înconjurată de copii. Este, ce-i drept, gălăgios și  haotic, uneori, dar, în  gălăgia aceasta pe care ei o fac, se regăsește  o liniște care-mi  schimbă starea și mă ajută să gândesc într-o perspectivă pozitivă. De multe ori, alegerile pe care le-am făcut din acest stadiu, au fost alegeri bune.

Care este secretul comunicării cu cei mici? Ce faci ca să te poți face înteles/înteleasă?

Secretul comunicării stă în modul propriu de a aborda copilașii. Vorbesc deschis, îi încurajez când fac bine și mă adaptez ușor stării unora dintre ei, încercând să ajut la îmbunătățirea acesteia. Spre exemplu, am încercat încă de la început sa nu le par superioară, sa-i fac sa înțeleagă că  vreau doar sa-i ajut unde nu știu și să fiu de nădejde când le este greu, nu să o înlocuiesc pe doamna învățătoare/profesoară de la școală. Așadar, mă fac înțeleasă vorbindu-le „pe limba lor”, fără a folosi o mulțime de explicații filozofice cu așa-numitul „limbaj de lemn”. Pentru a le explica un exercițiu, de multe ori folosesc practica, le arăt  și încerc să explic acel exercițiu prin intermediul anumitor obiecte, povestioare și tot așa.

Ce vrei să te faci cand vei fi mare?

Având în vedere că iubesc să lucrez cu cei mici și nu doar, cu elevii, în general, mi-ar plăcea să merg pe filieră vocațională, să devin învățătoare ori educatoare.

Ne poți povesti o întâmplare care te-a impresionat?

Sunt o mulțime de întâmplări care, nu doar m-au impresionat, ci m-au făcut să mă gândesc mai bine, sau de două ori, la ceea ce am și  la modul în care trăiesc.

Copilașii de la centru nu provin din cele mai echilibrate familii și nu sunt cei mai bogați sufletește, când vine vorba de iubirea primită din partea familiei, și  nici financiar. Totuși, unii dintre ei, ies în evidență prin lucruri frumoase, pe care le învață din mers de la oamenii ce-i înconjoară. La centru, pe lângă altele, ei sunt învățați și  sa ofere, să dea mai departe, oricât din puținul lor. Rămân plăcut surprinsă de fiecare dată când îi văd că-și dau unul altuia, chiar dacă au puțin în față.

Am fost impresionată până la lacrimi, atunci când, în perioada 1-8 martie, copilașii aveau de pregătit un mărțișor, pe care, ulterior, îl  dădeau mamelor și  unul dintre cei pe care eu îi ajutam s-a apropiat de mine și mi-a spus “eu oricum degeaba fac, nu am mamă căreia sa-l dau”, moment în care, am izbucnit în plâns și  am părăsit camera. Când m-am întors, acesta terminase ce a lucrat și  mi-a înmânat mulțumindu-mi că-i sunt alături.

Te trezești într-o dimineață și poți schimba trei lucruri în lumea aceasta, care sunt acelea?

  1. Mentalitatea unor oameni. Este adevărat că, fiecare este liber să gândească și  să acționeze exact așa cum vrea, totuși, din punctul meu de vedere, unii oameni merg prea departe în situații în care e nevoie să mergem doar puțin, poate.
  2. Sistemul educațional, deoarece, învățământul și tot ce intră în câmpul lexical al acestui cuvânt  este învechit și nu pregătește copiii pentru viață, ba chiar îi face să asocieze școala doar cu definiții și  probleme, și mai mult, pe unii dintre ei nu-i ajută să evolueze într-un mediu sănătos (mai ales în școlile din mediul rural).
  3. Situația precară a unor locuri/familii.

Ateliere de creatie

Atelierele de hand made pe care le susținem au rolul de a dezvolta imaginația și puterea creatoare, și de a dezvolta aptitudinile sociale si de grup.

Suntem mândrii de lucrările pe care le realizează copiii din centrele de zi ale Fundației YANA, Asociației FAVOR și a Fundației Sfântul Ioan Calabria, de aceea vă invităm să admirați o parte din fotografiile realizate în timpul acestor ateliere:

Povestea lui Nicole

O poveste marca Asociația Favor – despre Nicole, copilul problemă devenit ambasadorul iubirii.

Nicole este o fetiță de 9 ani care trăiește într- o familie de asistenți maternali din satul nostru.


Nicole vine la centrul Curcubeu de 2 ani. Povestea ei este una tristă – aceasta nu și-a cunoscut tatăl niciodată, iar de la o vârstă frageda a fost trimisă la cerșit pe străzi.
Deoarece a trăit cu mama ei, a învățat să minta și să fure, iar comportamentul ei era mai degrabă unul agresiv. Nu avea nicio idee despre ce înseamnă iubirea, ceea ce este tipic unui copil crescut într-un mediu abuziv.

Nicole a avut mari probleme când a fost adusa la o familie de asistenți maternali.
La scurt timp, a fost admisă la Centrul Curcubeu, unde încă de la început se înfuria din nimicuri, atât pe ceilalți copii, cât și pe educatori. Reacția ei obișnuită era aceea de a minți în orice situație și de mai multe ori a fost prinsa având lucruri ce nu îi aparțineau.

Aceste comportamente au fost mereu îndreptate prin iubire, aratandu-i-se o cale mai bună, fară furie și țipete.
Ceilalți copii de la centru au avut, de asemenea, un rol important în a o ajuta pe Nicole să scape de aceste obiceiuri și să devină persoana care voia să fie cu adevărat în sufletul ei.
Un colectiv în care fiecare se îngrijește și de cei din jur, unde există deschidere și încurajare reciproca, influențează întotdeauna comportamentul, iar Nicole a fost rapid “infectată” cu iubire. Asistentul maternal care o are în grija a venit de asemenea la noi la centru pentru a participa la întâlnirile cu părinții.

Acum, după 2 ani, Nicole este o fetiță iubitoare și altruistă. A făcut și progrese senzaționale la scoală, este interesată de multe materii și citește cu mai multă atenție, înțelegând ce i se predă mult mai bine ca la început.
Dacă unul dintre noi se trezește dintr-o dată cu 2 mâini străine la ochi și cu o voce care întreabă “Ghici cine-i?” , sunt șanse mari ca acea voce, precum și mâinile, să îi aparțină lui Nicole, care vrea doar să iți spună că te iubește.


Recent, o fată noua, Corina, a venit la centrul nostru. La fel ca și Nicole, Corina a venit dintr-o familie abuzivă. Se înfurie pe orice, nu știe să interacționeze cu ceilalți copii și nu îi ascultă pe adulți. Provoacă constant certuri.
Nicole ne-a atras atenția în legătură cu aceste comportamente ale Corinei și am discutat: “Tu ai învățat atât de multe și te ai schimbat atât de mult în acești doi ani, Corina are și ea nevoie de timp”… la care Nicole a răspuns: “Sunt de acord, o să învețe, noi trebuie doar să îi arătam multă iubire!”

Portret de Voluntar – Andreea

Cum te numești, câți ani ai și cum ar începe povestea ta scrisă într-o carte?

Mă numesc Lupu Andreea – Georgiana, am 21 de ani, iar povestea mea ar începe astfel: într-o toamnă posomorâtă, o fată simplă dintr-un sat și-a dorit să își schimbe viața prin a oferi…

Care sunt activitățile pe care le faci în calitate de voluntar?

Activitățile pe care le fac în calitate de voluntar, sunt următoarele: sprijinirea copiilor în efectuarea temelor, participarea la diferite ateliere, participarea la activități sportive alături de aceștia, ascultarea problemelor și nevoilor fiecărui copil în parte.

De ce ai ales să fii voluntar?

Am ales să fiu voluntar, deoarece am vrut să mă dezvolt din toate punctele de vedere. Am vrut să învăț lucruri noi și să ofer lucruri noi.

Care este secretul comunicării cu cei mici? Ce faci ca să te poți face înteles/înteleasă?

Pentru a putea comunica cu cei mici, am observat că este important să intri în inima lor, prin următoarele mijloace: Să fii lângă ei, să le oferi sfaturi, gânduri bune, să îi înțelegi, să te joci cu ei, să îi asculți, să îi faci să se simtă bine.

Ce vrei să te faci cand vei fi mare?

Învățătoare voi dori să fiu toată viața.

Ne poți povesti o întâmplare care te-a impresionat?

Nu știu să zic o întâmplare anume care m-a impresionat, ci pot spune câteva lucruri sau momente care mi-au plăcut mult, precum: unitatea colectivului de elevi și de angajați, faptul că după fiecare masă, mulți copilași își opresc din mâncare pentru a le duce acasă frățiorilor, copiii sunt foarte inventivi și talentați. 

Te trezești într-o dimineață și poți schimba trei lucruri în lumea aceasta, care sunt acelea?

  1. Aș oferi mâncare și apă tuturor oamenilor din lume.
  2. Nu aș mai lăsa niciun om să se simtă singur.
  3. Aș oferi o educație de calitate și gratuită tuturor copiilor până la finalul clasei a XII-a.